Prolog
În această carte, copiii vor descoperi casele tradiționale specifice regiunilor istorice din România prin intermediul unor exerciții create cu scopul dezvoltării inteligențelor multiple, în special a celor specifice arhitecturii și matematicii, respectiv spațială și logico-matematică.
Copiii vor avea posibilitatea să decoreze odăi tradiționale, să facă măsurători și să calculeze perimetre, arii, volume, să exploreze caracteristicile unor figuri și corpuri geometrice utilizând reprezentările bidimensionale și tridimensionale ale unor case vechi și să deseneze motive tradiționale cu ajutorul instrumentelor specifice geometriei.
Exercițiile, concepute să reflecte utilitatea unor noțiuni de bază din arhitectură și matematică, abordează totodată teme importante în educația copiilor, precum: preocuparea pentru tradiție, natură și ecologie, nevoia de a aparține unei comunități și descoperirea personalității, dezvoltarea spiritului de observație și a capacităților de orientare spațială și temporală.
Din această carte se vor „desprinde“, pentru a fi decorate sau asamblate, obiecte folositoare pentru copii, precum: un semn de carte, un orar, un ceas, etichete de colectare selectivă și reciclare, o listă de activități recreative și educaționale și o machetă a unei case tradiționale.
În cele din urmă, cartea este o invitație de a descoperi lumea satului arhaic − un ansamblu realist și totodată magic de experiențe, povești, cunoștințe și obiceiuri transmise din vremurile vechi, ce reprezintă repere culturale importante pentru viitor.