Republicarea monumentalei sinteze asupra istoriei românilor a marelui savant și patriot Nicolae Iorga, la jumătate de secol de la prima sa editare, este menită să înlesnească specialiștilor și publicului larg, dornic să deslușească tainele trecutului, cunoașterea și aprofundarea unei lucrări fundamentale a istoriografiei naționale, din ce în ce mai greu de procurat odată cu scurgerea anilor. Din uriașa producție științifică dedicată istoriei românești, lucrarea în discuție este cea mai întinsă, reprezentând totodată ultima sinteză elaborată de eminentul polihistor care înfățișează devenirea poporului român din cele mai vechi timpuri, până spre sfârșitul perioadei interbelice, motiv suplimentar pentru a suscita o atenție particulară.
N. Iorga concepe secolul al XVIII-lea ca pe o epocă a unităţii culturale între români şi greci, ca pe o nouă sinteză istorică (temă urmărită de savant şi cu alte prilejuri), anterioară apariţiei ideii de naţiune. El insistă în sensul detaşării de prejudecăţile prezentului şi pe aprofundarea spiritului epocii, pentru a putea judeca faptele cu măsura lor de atunci. Aşa cum s-a remarcat, Iorga evită chiar să pună pe coperta acestui volum al sintezei sale de Epoca fanariotă, găsind un subtitlu care să exprime mai bine viziunea sa: Reformatorii.