Produse
Produse
    • Total lei Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      ×

      Sărbătorim 24 de ani împreună și ai codul CARTU24 pentru -20% la toată oferta în stoc

      Sexul, o cale catre Dumnezeu
      Sexul, o cale catre Dumnezeu
      Sexul, o cale catre Dumnezeu

      Sexul, o cale catre Dumnezeu

      Cum sa descoperi unitatea divina prin trairea actului amoros
      0.0 / 10 ( 0 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2021
      Editura:
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      340
      Traducatori:
      Meda Strugariu
      ISBN:
      9786068460833
      Dimensiuni: H: 20cm | l: 13cm
      Adaugă în coș
      Indisponibil
      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 400 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Cumpărat des împreună cu:
      156.00lei
      În stoc
      108.00lei
      În stoc local
      S-ar putea să-ți placă și:
      Descriere

      Cartea lui David Deida ne vorbeşte despre chemarea fiecărei ființe umane – iubirea. Despre conectarea cu sinele, abandonul în iubire şi deschiderea față de Dumnezeu prin intermediul trăirii fuziunii intime, profunde, cu partenerul. Despre cunoaşterea de sine și cunoaşterea celuilalt, respectarea dorinţelor partenerului, devenire şi contopire. Este o carte care ne învață să existăm ca unul, dar şi ca doi. O carte despre deschiderea față de iubire, încredere, altruism, înţelegere și conştientizare a ceea ce suntem în esența noastră. O carte care ne face conștienți de potențialul nostru latent și ne învață cum să ni-l trezim. O carte despre bucuria de a ne oferi în totalitate iubirii.

      Fragmente din carte:

      Sunt trei pași de bază pentru a transforma sexualitatea convențională într-un mod de contopire.

      1. Simte-ți senzațiile pe deplin.

      Orice ai simți, simte în întregime. Simte senzațiile pe pielea ta și energia mișcându-se în interiorul corpului tău. Simte-ți emoțiile și gândurile venind și plecând, fără să adaugi ceva curgerii lor naturale. Simte-ți corpul, mintea și emoțiile pe deplin și fără să fii distras.

      2. Simte senzațiile iubitei (iubitului tău) pe deplin.

      Simte-ți propriile senzații, și simte-ți partenerul pe deplin. Simte respirația partenerului tău. Simte energia mișcându-se prin corpul lui. Simte ce simte partenerul cu fiecare parte a pielii, cu gura, vaginul sau penisul, anusul și chiar cu spațiul îngust dintre degetele lui sau ale ei. Simte inima partenerului, emoțiile și dorințele lui. Acest lucru va necesita exercițiu, dar în cele din urmă, vei putea simți pe deplin corpul, emoțiile și gândurile partenerului, aproape la fel de limpede ca pe ale tale.

      3. Simte divinul prin iubita sau iubitul tău.

      Percepe senzațiile partenerului tău și treci dincolo de ele, până când conștientizezi natura sentimentului în sine. Acest exercițiu nu se referă la încercarea de a înțelege ceva din punct de vedere intelectual, ci de a simți, ca atunci când simți sufletul unui mare muzician prin muzica lui: nu doar auzi muzica, ci te contopești cu o calitate care se află în și dincolo de fiecare notă și pauză.

      Când simți dincolo de propriile senzații, dincolo de senzațiile partenerului tău, devii conștient de calitatea vastă a sentimentului în sine. În această vastitate se află toate lucrurile. Fiecare gând se mișcă. Carnea iubitului tău strălucește. Gustul dulce și acru dispar rapid. Fiecare dorință, frică și delectări savuroase se manifestă spontan, evanescent și viu. Plin, și cu toate acestea gol. Glorios, și totuși se stinge chiar atunci când începe să ardă.

      Vei ști că ai început să simți dincolo de experiența ta sexuală sau de altă natură, deoarece nu vei mai adăuga tensiune, frică sau sfârșit momentului prezent – aceasta este însăși deschiderea. Sexul va dispărea prin fanta momentului prezent, inundat de unicitatea pe care încearcă să o obțină. Toată nevoia presantă de senzație și plăcere se va inversa într-o senzație trupească a plinătății. Momentul se va consuma în iubire și amintirea lui va transcende timpul.

      Energia ta feminină și prezența masculină a bărbatului tău își pot amplifica puterea împreună. Pe măsură ce devine din ce în ce mai priceput să te pătrundă cu penisul, cu inima și cu forța conștiinței lui, sexul va deveni plictisitor pentru el dacă nu reușești să te deschizi mai mult spre plăcere – la fel cum tu vei fi dezamăgită dacă extazul tău neînfrânat se întâlnește cu mintea lui distrasă. Când el exersează cum să te umple cu conștiința iubirii, exersează cum să-l atragi în plinătatea energiei iubirii tale.

      Așadar, drumul spre profunzimea sexuală este foarte diferit pentru bărbați și pentru femei. Mai întâi, bărbații trebuie să învețe să se conecteze cu propriul corp, apoi să își simtă partenera în totalitate, apoi să rămână prezenți și conștienți pe deplin, în timp ce se bucură de o plăcere enormă, apoi să se dizolve în deschidere și iubire împreună cu partenera lor. Femeile trebuie să învețe să primească plăcerea intensă și să-și deschidă inimile față de iubire, lucru pe care cele mai multe dintre ele îl pot face foarte ușor. Lor le plac mângâierile, aromele, miresmele și emoțiile vii. Ele vor să împărtășească o iubire adâncă cu partenerii lor.

      Atât bărbații, cât și femeile simt nevoia să primească ceva mai mult decât au deja. Bărbații își doresc să se simtă mai degajați, mai liberi, mai eliberați de poveri. Femeile vor să simtă mai multă împlinire, mai multă iubire, o bucurie mai semnificativă în corp și în inimă. Deși caută în locuri diferite, bărbații și femeile își doresc de fapt aceeași intensitate nudă a extazului perfect, care reprezintă adevărata lor natură. Ei vor să se bucure de plinătatea absolută a vieții, cuprinsă în deschiderea absolută a conștiinței.

      Când atât tu, cât și bărbatul tău vă veți abandona total în timp ce faceți dragoste – în timp ce el exersează cum să te inunde cu conștiința lui, iar tu exersezi cum să îți deschizi corpul astfel încât să permită curgerea liberă a energiei iubirii – va avea loc adevărata fuziune la care aspirați amândoi. Golul și plinul fuzionează și se transformă în iubire, în strălucirea nelimitată a ființei. În această stare, nicio dorință nu rămâne neîmplinită.

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.
      Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflați mai multe.