Natura ne-a înzestrat cu un organ extraordinar – creierul, centrul și universul ființei noastre. El coordonează toate procesele vitale, ghidează gândirea, emoțiile și comportamentul. În el se află rațiunea și puterea de a evolua.
Încă din primele clipe de viață, creierul copilului începe să se modeleze sub influența mediului, a iubirii și a experiențelor trăite.
De aceea, educația timpurie nu este doar un proces de învățare, ci o artă a formării unui om echilibrat, inteligent și fericit.
Scopul educației este fericirea copilului, iar drumul spre ea оncepe cu înțelegerea profundă a modului în care se dezvoltă mintea lui. Fiecare gest, cuvânt și emoție din jurul copilului contribuie la formarea conexiunilor neuronale care îi vor defini caracterul, empatia și capacitatea de a iubi. Mediul familial, atenția, încurajarea și valorile transmise încă din primii ani de viață lasă urme adânci în structura psihică a viitorului adult.
Copiii învață prin exemplul celor maturi cum să gândească, cum să simtă și cum să înțeleagă lumea. Ei absorb stările, tonul vocii, armonia sau tensiunea din jur, formîndu-și astfel propriul echilibru interior. De aceea, educația armonioasă începe cu un climat de siguranță, dragoste și încredere.
Cartea Creierul. Calea spre fericire nu oferă rețete rapide, ci îndeamnă la o reflecție profundă asupra modului în care putem crește copii sănătoși emoțional, curioși intelectual și stabili spiritual. Ea arată cum mediul, experiențele și relațiile pot modela mintea copilului și cum putem sprijini dezvoltarea naturală a potențialului său.
Să fim atenți la tot ce se întîmplă în sufletul copilului și în jurul lui. Să-l învățăm să-și asculte gândurile, să-și exprime emoțiile și să transforme învățarea în bucurie. Fericirea se cultivă din copilărie – pas cu pas, prin înțelegere, echilibru și iubire.
