Puterea de fascinatie a stilului lui Rebreanu rezida in finetea si ineditul constructiei, in plasticitatea imaginii in stare sa comunice concret un timp si un spatiu atat de abstracte. Drama care zguduie din temelii viata satului Pripas e declansata de transformarea spectrului permanent al saraciei intr-o teroare apocaliptica, adevarata obsesie a tanarului erou al romanului. Asemenea altui personaj al aceluiasi roman, si lui Ion „parintii nu i-au dat decat sufletul dintr-insul“. Brutalizat de conditiile vitrege in care traieste si purtand in suflet o dragoste strivita, Ion devine nesimtitor la tot ce se petrece in jurul sau. (Lucian Pricop)
Nicaieri in literatura romana viata satului n-a fost evocata cu atata forta realista, atat de viguros si patrunzator. Conditia lui Ion rezuma tragedia istorica a taranului fara pamant si daca parvenirea sociala a personajului este reprezentativa doar pentru o mica parte a acestei taranimi, ambitia de care el este devorat defineste sufletul taranesc în general. Teribila, sfortarea lui Ion de a-si depasi conditia capata dimensiuni universale si infrangerea sa in lupta cu soarta implacabila aduce aminte de prabusirea eroilor din tragediile antice. Povestea ascensiunii si surparii lui Ion aduna in cuprinsul ei, concentrata, inchisa parca într-un cerc, intreaga existenta de altadata a Transilvaniei romanesti.
Referinte critice din Ov. S. Crohmalniceanu, Lucian Raicu, Petru Mihai Gorcea, Al. Piru, Stancu Ilin, Dumitru Micu, Mircea Zaciu.