Când, în 1925, tânărul profesor Heidegger vorbea studenților săi de la Marburg despre „o fenomenologie fundată în problema ființei“, avea desigur în minte tot ce va scrie în lucrarea sa fundamentală, Ființă și timp (apărută în 1927). Privită retrospectiv, Ființă și timp apare astfel ca vârful unui aisberg, susținut la suprafață de texte care abia ulterior au devenit cunoscute, datorită publicării în Ediția completă. Iată, așadar, cu Prolegomenele, o fenomenologie predată „pe viu“ de către cel care pe atunci era socotit „regele cel ascuns din regatul gândirii“ (Hannah Arendt). Cititorul cărții va lua parte, studiind-o și adâncindu-se în ea, la spectacolul edificării unei ontologii în care tenacitatea problematizării, prin metoda fenomenologică, face să izbucnească din adâncuri lava interogațiilor primordiale – „vechea problemă a ființei“.
Nu există, fără-ndoială, o mai bună introducere în fenomenologie decât aceea pe care Heidegger o face în acest curs de la Marburg, din semestrul de vară al anului 1925. (Jean Greisch)
MARTIN HEIDEGGER (1889–1976) este unul dintre cei mai importanţi filozofi ai secolului XX. A studiat teologia și filozofia la Freiburg unde a fost și rector pentru o scurtă perioadă în anii 1933-1934. A fost un discipol al lui Edmund Husserl, însă după 1927 fenomenologia sa a luat o turnură radical diferită de cea a maestrului său. Lucrarea sa cea mai importantă este Ființă și timp (Sein und Zeit), publicată în 1927. Alte lucrări reprezentative pentru filozofia sa: Ce este metafizica? (1929), Introducere în metafizică (1953), Despre miza gândirii (1969).