„Dintre poeții basarabeni care își publicau, în 1974-1975, primele cărți în colecția „Debut” a Editurii Cartea Moldovenească (Genealogie de Vasile Romanciuc este al treilea volum din serie) și pentru care metafora devenise o formă de libertate a exprimării poetice, puțini sunt cei care reușesc să mențină imaginea metaforică în limitele firescului și să nu deplaseze accentul de pe „semantică” pe „stilistică”.
La fel cum puțini sunt și cei care mai pot să readucă lirismul în albia lui firească după intensa perioadă a poeziei renașterii naționale din anii 1989-1991. Vasile Romanciuc este printre (foarte) puținii șaptezeciști basarabeni pentru care, în jumătate de secol de poezie, echilibrul – în felul de exprimare artistică, precum și în atitudinea civică – a devenit necesitate primordială. Fie că scrie poeme de dragoste, fie că (re)citește proverbele, fie că își exprimă decepțiile provocate de nedreptățile și promiscuitatea lumii din care face parte, el rămâne un poet pe cât de sensibil, pe atât de profund.
Imaginile din textele sale, elaborate cu multă grijă pentru cuvântul scris și cu multă încredere în relevanța a ceea ce rămâne nespus impresionează prin inedit, bucură prin frumusețe, bulversează prin adevărul pe care îl transmit. Un poet de o rară sensibilitate. O poezie de o aleasă eleganță.” (Lucia Țurcanu)