Este oare filozofia lui Kant, așa cum se crede, cel mai dificil cod al gândirii? Cel pe care, în primii ani după publicarea lui, au reușit să-l „spargă“ numai câteva minți?
Cartea lui Mircea Flonta pare să spulbere acest mit. În limba română nu există o mai limpede prezentare a demersului care s-a asociat cu suprema glorie și suprema dificultate a filozofiei. Ce-ar fi dacă am constata, după lectura acestei cărți, că una dintre cele mai severe minți ale gândirii poate să ne iasă în întâmpinare și să ne propună prietenia ei?
Reforma metafizicii întreprinsă de Kant are la bază distincția sa dintre rațiunea pură teoretică sau speculativă și rațiunea pură practică. Prima conține condițiile de posibilitate ale oricărei cunoașteri cu valoare obiectivă, cea de-a doua, principiile deciziei și acțiunii morale. În demersul care este critica rațiunii, demers pe care Kant l-a comparat cu un proces intentat rațiunii, aceasta este acuzatul, acuzatorul, apărătorul și judecătorul, dar deopotrivă instanța de la care emană legile ce orientează judecata. — MIRCEA FLONTA