El e sexy, bogat și, în plus, dușmanul ei de moarte. Ura nu a fost niciodată mai dulce!
L-am întâlnit pentru prima dată pe Tristan la o întâlnire de afaceri, când încerca să preia compania întemeiată cu atâtea sacrificii de răposatul meu soț.
Era puternic, arogant și enervant de chipeș, iar eu l-am urât cu toată ființa. Trei zile mai târziu, am avut parte de surpriza vieții mele, căci m-a invitat în oraș, la o întâlnire.
Să fie ultimul bărbat din lume, și tot nu aș face asta, m-am gândit, deși, recunosc, mi-a ridicat moralul. Când l-am refuzat a fost momentul meu de glorie.
Șase luni mai târziu, l-am redescoperit în ipostaza de speaker la o conferință organizată în Franța.
Încă era arogant și enervant, dar și surprinzător de fermecător și spiritual deopotrivă.
Când m-a privit, am simțit fluturi în stomac.
Dar nu pot face așa ceva!
Tristan e doar un fustangiu îmbrăcat într-un costum croit impecabil, iar eu sunt o văduvă cu trei băieți rebeli și greu de strunit.
Tot ce îmi doresc este ca afurisita asta de conferință să se termine odată!
Pentru că toată lumea știe că Tristan Miles obține întotdeauna ce își dorește, iar el mă dorește pe mine.
„Cartea asta m-a făcut să râd, să plâng și să țip în timp ce o citeam. Achiziția este o poveste de dragoste superbă despre eliberarea de durere, găsirea iubirii și întemeierea unei familii alături de oamenii pe care îi îndrăgești cu adevărat.”
AGRANDROMANCE.COM
„Scenele sexy sunt de-a dreptul incendiare, dar punctul forte al cărții îl reprezintă umorul. Mămicile singure vor aprecia cât de protectoare este Claire când vine vorba despre băieții ei și vor fi fermecate de relația pe care Tristan o leagă cu băieții iubitei sale. [...] O lectură în egală măsură supersexy, plină de căldură și condimentată cu momente amuzante.”
STACYALESI.COM
„O poveste de dragoste incredibil de captivantă despre doi dușmani de moarte care, în final, se îndrăgostesc unul de celălalt. Un roman pe care nu l-am mai putut lăsa din mână.”