„Kafka se pricepe să dezvăluie pretutindeni lumina tăinuită. Ai impresia că descoperi o mare însorită, cu valuri ce sunt țâșniri de lumină și în fața căreia trebuie să închizi, orbit, ochii, pentru a te adăposti la umbră.“ (Max Brod)
„Kafka este cel mai mare scriitor de limbă germană al timpului nostru. Poeți precum Rilke, romancieri precum Mann par fiesă pălească în comparație cu el, fie să radieze o lumină puternică, dar artificială.“ (Vladimir Nabokov)
„Poate cel mai interesant scriitor al generației sale... Un geniu straniu și deconcertant.“ (Edwin Muir)
„Cu cât opera e mai desăvârșită, cu atât mai puțin ne trimite ea spre autorul ei. [...] Franz Kafka este scriitorul care și-a consumat experiența de viață în asemenea măsură, încât referirea la biografie devine superfluă.“ (Martin Walser)
Colecția Clasici moderni Litera adună laolaltă scriitori moderni ale căror opere au devenit deja repere clasice, dar și autori contemporani a căror valoare literară le prefigurează statutul de „clasici". Cele mai importante, mai provocatoare, mai emoționante, mai revoluționare opere din ultimii 125 de ani – cărți care vor continua să fie citite de la o generație la alta.