Și dacă nu mă trezesc la timp ca să ajung la examen? Dar oare i-am răspuns așa cum trebuia vecinului care m-a abordat pe scara blocului? Ce va gândi el acum despre mine? Adesea, mintea ne este plină de întrebări nesfârșite, prin natura lor fără răspuns, care ne răpesc energia, timpul și cheful de viață.
Anxietatea, care în doze moderate e benefică și salutară, poate ajunge de multe ori copleșitoare. Uneori, poate că nici nu o percepem ca atare – încercăm să ne ascundem de ea, ca unul dintre pacienții lui Lynn Lyons – doar pentru a o vedea și arăta cu degetul la alții. Anxietatea poate lua multe forme: ruminație, îngrijorare excesivă, evitare, somatizare, fugă în activitate, iritabilitate – și dacă nu e tratată la timp nu face decât să se umfle, precum o uriașă imagine grotescă din parcul de distracții.
Auditul anxietății te va învăța cum s-o recunoști, oferindu-ți exemple din viața reală, și cum s-o dezarmezi, astfel încât să poți trăi viața pe care ți-o dorești, fără frică și regrete.
Lynn Lyons este psihoterapeut și asistent social, cu o practică privată de 30 de ani. Este specializată în tratarea tulburărilor de anxietate la adulți și copii.
Puternicul creier uman ne permite să ne imaginăm plini de teamă lucruri care încă nu s-au întâmplat — îngrijorarea — și să analizăm cu încăpățânare lucruri care au avut loc deja — ruminația. Indiferent dacă vrem sau nu, călătorim în timp în lăuntrul nostru, mișcându-ne rapid între trecut, prezent și viitor. Ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă și ne cântărim la nesfârșit opțiunile, reale sau imaginate. Proiectăm și prezicem. Din păcate, și poate nu e de mirare, niciunul dintre aceste tipare nu oferă recompensa pe care ne-o dorim sau la care ne așteptăm. De fapt, ruminația și îngrijorarea, strâns legate și numite adesea împreună gândirea negativă repetitivă (GNR), sunt factori de risc semnificativi pentru anxietate și depresie. -- Lynn Lyons
Anxietatea lui Colton nu îl împiedica să facă diverse lucruri, așa că nimeni nu îl percepea drept anxios. Dar era. Teama de conflict era atât de puternică și de catastrofică în lăuntrul lui, încât nu își dădea voie să simtă nimic negativ — și ca să nu simtă nimic negativ legat de soție, copii, șef sau prieteni, trebuia să rămână detașat. Treptat, [în terapie], Colton a învățat să-și exprime opiniile, să nu fie de acord și chiar să refuze uneori cererile prietenilor de a-i ajuta. Trebuia să stabilească limite și să tolereze disconfortul pe care îl simțea când alții erau furioși sau dezamăgiți, inclusiv soția sa. Avea voie să spună nu când era vorba de afacerea lui. -- Lynn Lyons