O teorie antinormativă precum cea propusă de Daniel Clinci în Avangardă şi experiment are întotdeauna ca principal scop rezistenţa la ideologie, şi aceasta în două moduri principale: prin încercările metodologice constante de a nu deveni ea însăşi o ideologie şi prin narativizarea practicilor (artistice şi culturale în cazul de faţă) sub forma unei critici interogative a ideologiei. În definitiv, un proiect comun cu o parte a avangardelor analizate aici, conştient de faptul că omul nu este doar creator de practici şi discursuri, ci şi subiect privilegiat al acestora, ba chiar obiect uneori, mai ales atunci când răspunsurile tind să apară înaintea întrebărilor şi chiar să le producă.
O istorie ne-oficială a avangardei ca fapt social şi autonom, ca produs al modernităţii şi critic al ei, ca nihilism fundamental şi proiect de emancipare, ca sfârşit al artei şi început al estetizării vieţii cotidiene, cartea lui Daniel Clinci este un enunţ contradictoriu şi, în acelaşi timp, demonstrabil.
Vasile Mihalache