O adevărată bijuterie venită din Moldova! Este o carte adesea tragică și feroce, dar și amuzantă și alertă, care cufundă cititorul în infinita mizerie umană a Moldovei anilor ’90, încă impregnată de moștenirea sovietică. (Pierre Glachant, Le Courrier des Balkans.fr)
Abuzul în copilărie rămîne o obsesie pentru Baștovoi, a cărui scriitură, impregnată de un umor ironic, face loc de cinste satirei sociale. Sub bisturiul acestui moralist creștin, Moldova postcomunistă, abrutizată de sărăcie și roasă de corupție, nu iese tocmai învingătoare. (Catherine Simon, Le Matricule des anges)
În ciuda violenței și durității subiectului său, Baștovoi, în maniera unui Kusturica, trage sforile unei comedii pe cît de crude, pe atît de amuzante, alternînd situații burlești cu scene emoționante, care îi stîrnesc cititorului un vîrtej de emoții contradictorii. Un amestec fenomenal de genuri… Am rămas uluită!
(Christine le Garrec, A vos marques… tapages!)
În felul său de a povesti, Savatie Baștovoi introduce mult umor, compasiune, mînie și tandrețe.
Este amuzant cînd îi trimite pe cei doi tovarăși să bea banii de benzină, destinați pentru a prinde copiii fugari. Ne face să rîdem cînd directorul duce acasă, pentru a le face să dispară, stocul de pături de la Crucea Roșie pe care le-a deturnat, la fel cum sînt deturnate fondurile ajutoarelor umanitare europene. Dar nu este vorba de o caricatură.
(Claire Devarrieux, Libération)
