Cartea cu Apolodor
Cartea cu Apolodor este un text unic în cultura română, valoros atât după criteriile poeziei mari, cât şi după rigorile specifice literaturii celor mici. Un poem de o mare inventivitate, cu niveluri şi chei de lectură diferite, o carte de aventuri, dar şi o carte despre literatură, cu un narator când ingenuu, când pus pe şotii, cu un personaj ba curajos, ba nu prea, cu un mesaj satirico-politic, dar şi cu unul profund uman, vorbind atât pe înţelesul copiilor, cât şi, prin frumoase subînţelesuri, cu cititorul adult, devenit colaborator al poetului.
De ce să o citești:
- Pentru personajul adorabil și complex: naiv, dar curajos, simpatic, dar uneori stângaci
- O călătorie literară care te învață să visezi
- O poveste pentru toate vârstele
Minunat ilustrată de Dan Ungureanu, povestea în versuri a lui Gellu Naum este o aventură în jurul lumii. Fiecare capitol este o poezie hazlie, pe care copiii o pot memora și din care pot învăța lucruri interesante despre animale, despre diferite locuri de pe Glob sau despre emoții.
Gellu Naum (1915—2001) a fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai suprarealismului. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind filosofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, Gellu pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbona. La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poezie. Gellu Naum reușește să stârnească unele reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului Zenobia (1985).



