Eugen Ovidiu Chirovici este primul autor român contemporan al cărui volum – „fenomen editorial internațional“ (The Guardian) – s-a vândut în peste 38 de țări din toată lumea, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania.
Cartea Oglinzilor îl aduce în fața cititorului pe agentul literar Peter Katz care, în cei cinci ani de carieră, a evaluat sute de manuscrise. Niciunul dintre acestea însă nu a reuşit să îi stârnească interesul precum fragmentul trimis de misteriosul Richard Flynn. Student la Princeton la vremea când se petrec faptele din povestirea lui, Richard oferă atât de multe detalii despre uciderea profesorului Joseph Wieder, încât Katz nu ştie ce să creadă: oare autorul manuscrisului este criminalul sau doar are informaţii care pot duce la elucidarea cazului? Intrigat, agentul literar demarează o investigaţie pe cont propriu pentru a descoperi adevărul.
Drepturile de publicare sunt deținute de Penguin Random House – Century, în Anglia și de Simon & Shuster, în Statele Unite.
„Inteligent și sofisticat. O crimă povestită așa cum Picasso picta tablouri.“ Lee Child
„O intrigă foarte bine pusă la punct. Un roman incredibil şi scris cu măiestrie. Nici nu îţi dai seama că este scris de cineva pentru care engleza nu este limbă maternă.“ Rachel Mills, Peters Fraser & Dunlop (PFD), Londra.
„Un roman cu adevărat genial, care m-a captivat de la prima pagină.“ Francesca Pathak, editor la Century
„O poveste captivantă despre natura iluzorie a percepției şi a memoriei.“ Tammy Cohen