Ce am facut

„Așadar, ce-am făcut? Am iubit apa, lumina, soarele, diminețile de vară, porturile, blândețea înserărilor pe coline și o mulțime de alte mărunțișuri fără însemnătate, cum e acel măslin rotat din golful Fethiye, pe care încă mi-l amintesc, sau scara în albastru și alb, flancată de două fântâni, din satul nu mai știu cum din Puglia. Nu-mi pare rău că am venit pe lume, nici că va trebui să plec înapoi spre ceva cu totul necunoscut, despre care, slavă Domnului, nimeni n-a putut afla o iotă. Viața mi s-a părut minunată și convenabil de lungă. Am avut noroc. Mulțumesc. Am făcut greșeli și nefăcute. Iertare. Să vă gândiți la mine din când în când. Iar când n-o să mai fiu pe aici, să salutați lumea în locul meu, fiindcă e cea mai grozavă mașină de vărsat lacrimi de sânge și de atins fericirea nebună. […]
Singurul lucru clar, în toată povestea asta, este că firul roșu al numelui D’Ormesson se pierde iute într-un păienjeniș de fire de toate culorile, într-o pădure îngrozitor de deasă de filiații și de înrudiri, într-un labirint de ascendențe și de descendențe, printre care se aștern și se întretaie nenumărate bulevarde luminate orbitor, străduțe întunecoase, cărări pierdute, drumuri care converg, se despart și, uneori, merg paralel, pasaje, intersecții, bretele ocolitoare și subterane. Acești D’Ormessoni, al căror nume mă laud că-l port, sunt doar o picătură de apă în oceanul trecutului meu, un pumn de nisip pe o imensă plajă, multă vreme pustie, apoi supraaglomerată, încărcată cu personaje legendare, cu vilegiaturiști anonimi, cu turiști grăbiți și cu plimbăreți năuci. […]