Viața merge înainte pentru că, zi de zi, toată lumea face ceva folositor nu numai pentru sine, ci și pentru ceilalți.
Ce face lumea toată ziua în Orașul Vesel? Copiii merg la școală sau la bibliotecă, se joacă sau își ajută părinții, brutarii fac pâine, doctorii îngrijesc pacienții, constructorii fac drumuri și case, uzinele fac curent electric și apă curată, tipografiile fac cărți, vânzătorii vând fructe, legume, ziare și tot ce vrei, trenurile și avioanele vin și pleacă, bunicile așteaptă vești de la nepoți, pompierii sunt la datorie, polițiștii păstrează ordinea și liniștea — totul pare că merge de la sine.
Dar nu e așa. Lumea cea veselă a lui Richard Scarry poate părea demodată, la prima vedere, cititorului de azi, dar umorul întâmplărilor și bogăția de personaje — iepuri, câini, vulpi, urși, purceluși, lei — îi vor câștiga și pe copiii din zilele noastre pentru că mesajul cărții este unul important și oricând adevărat: viața merge înainte doar pentru că, zi de zi, toată lumea face ceva folositor nu numai pentru sine, ci și pentru ceilalți.