Deși trăim doar foarte rar sub amenințarea unui pericol direct, nu am fost niciodată atât de cuprinși de frici. Cartea de față ne invită să privim frica din 21 de perspective, să filtrăm programele și convingerile în care ne-am blocat, să înțelegem mecanica lor interioară, dar și să avem capacitatea de a ne exprima vulnerabilitatea.
Este o carte care ne permite să ne redobândim puterea. Puterea de a hotărî ceea ce trăim. Puterea de a recunoaște că și cele mai dureroase experiențe sunt tot în slujba noastră. Puterea de a acționa conștient și de a alege să ne vindecăm, indiferent de circumstanțe, pentru că puterea noastră individuală este uriașă, iar impactul la nivel colectiv este mult mai mare decât ne-am putea imagina.
Angelo Foley ne reamintește că este suficient ca un individ să se elibereze de o frică sufocantă pentru a-și ușura întreg anturajul și descendența. Singura putere pe care nu o avem este cea de a vindeca fricile altora. Îi putem susține, oferindu-le iubire necondiționată. Însă vindecarea fricii, ca și a oricărei energii nerezolvate, depinde doar de alegerea noastră personală. Tu nu ești fricile tale. Ele nu constituie esența ta.
Așadar, ce alegi?