Valeriu Stancu (n. 27 august 1950) – poet, prozator, traducător, o voce distinctă în literatura contemporană română, se remarcă printr-o lirică de profunzime metafizică, construită pe un echilibru între tandrețe și expresivitatea casantă, între mit, eros și meditația asupra destinului uman.
Autor a numeroase volume de versuri – Înfrângerea Somnului (1981), Soarele-Lup (1984), Fiinţa de Vis (1989), Agenţia de Eufemisme (1995), Sinucigaşi de Lux (1996), Balada sărmanului pescar (2010), răstignirea pelerinului (2017), mirajul labirintului (2020), autoportret cu singurătatea lui Dumnezeu (2023) ș.a. –, Valeriu Stancu este un „îmblânzitor de vise” care explorează, în registre variate, raportul dintre sacru și profan, iubire și moarte, lumină și abis.
„Poemul lui Valeriu Stancu nu este doar un exercițiu de imaginație, de vreme ce, dezinvolt, folosește în același timp și limbajul prozaic amintind de experimentalismul interbelic. [...] Este, de fapt, și o antropomorfizare a universului în bună măsură desacralizat. Pe de altă parte, apetența pentru medievalitatea asociată cu erosul explică utilizarea stilului baladesc în forme clasice ca în Balada umbrei din cale, cu un final exploziv: «Erai frumoasă ca o Dumnezee / Cum niciun zeu nu ar putea crea / Erai statuie, umbră și femeie: / Erai, ispititoarea, Moartea mea.»” - Mircea Muthu
Volumul Ceremonia risipirii sintetizează traseul poetic al autorului printr-o selecție reprezentativă, păstrând „arhitectura labirintului” păzit de „simbolul hotarnic” – trecerea, petrecerea și ecoul vieții în poezie.