Deschizand seria titlurilor in cadrul Colecției „Biblioteca de executare silita”, prezenta lucrare constituie un demers de configurare a paradigmei in care se verifica indeplinirea condițiilor esențiale ale oricarei executari silite.
Premisa unei relative, dar necesare distincții intre, pe de o parte, perspectiva procedurala (dinamica) a executarii silite și, pe de alta parte, perspectiva scopului și a rezultatului spre care este orientata aceasta permite concluzia ca executarea silita trebuie sa satisfaca nu doar exigentele de natura procedurala impuse pentru asigurarea legalitatii si a caracterului echitabil ale acestei faze a procesului civil, ci si anumite cerinte/condiții care, raportat la obiectivul urmaririi silite – si anume realizarea silita concreta a creantei creditorului –, definesc caracterul corespunzator al acesteia.
In registrul acestei ameliorative distincții dintre procedura și scop, dintre activitate și rezultat, se marșeaza decisiv pe necesitatea atingerii unei finalitați a executarii silite, in care conformitatea, efectivitatea, integralitatea și promptitudinea devin repere esențiale pentru a caracteriza maniera in care creditorul a fost pus, pe calea executarii silite, in drepturile sale decurgand din titlul executoriu.
Lucrarea – susținuta prin numeroase trimiteri la jurisprudența Curții Europene in materia executarii silite și prin raportarea concreta a acestora la dispozițiile de drept intern – ofera o noua paradigma de analiza a exigențelor executarii, cu utilitate practica pentru verificarea modului de punere in executare silita a titlurilor creditorilor.