Prietenii îi spun Roșu. Lumea din cartier îl numește „copacul dorințelor“. Există un motiv în spatele acestui nume. Totul a început demult, pe vremea când Roșu nu era decât o sămânță minusculă cu aspirații mari.
Vin la el oameni din tot orașul și îl împodobesc cu bucăți de hârtie, etichete cu șiret, fâșii de pânză și fire de lână. Fiecare dintre aceste ofrande reprezintă un vis, o dorință, o năzuință. Agățate, aruncate la întâmplare sau legate cu fundiță, toate sunt speranțe pentru ceva mai bun.