Ratiunea omeneasca are intr-un gen al cunoasterii ei soarta particulara ca e coplesita de intrebari pe care nu le poate evita, deoarece ele ii sunt impuse de natura ratiunii insasi, la care ea insa nu poate raspunde fiindca depasesc intreaga capacitate a ratiunii omenesti.
In aceasta incurcatura ajunge fara vina ei. (...)
Dar se prabuseste in intuneric si in contradictii, din care poate deduce ca undeva trebuie sa se fi bazat pe erori ascunse, pe care insa nu le poate descoperi, fiindca principiile de care se foloseste, depasind orice limita a experientei, nu mai recunosc nici o piatra de incercare a experientei.
Arena acestor certuri fara sfarsit se numeste metafizica.