Produse
Produse
    • Total lei Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Cyberpsihologia
      Cyberpsihologia

      Cyberpsihologia

      Viata in retea: cum ne schimb@ Internetul?
      0.0 / 10 ( 0 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2018
      Editura:
      Tip copertă:
      Paperback
      ISBN:
      9786065874329
      Dimensiuni: H: 20cm | l: 13cm
      Adaugă în coș
      233.00
      În stoc local
      Livrare in 3-5 zile lucratoare
      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 400 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      Material de reflecție și ghid de comportament online


      Dacă te numeri printre cei 2,5 miliarde de oameni pentru care Google, Youtube sau Facebook sunt repere nelipsite ale vieții de zi cu zi, cartea psihologului Catarina Katzer va avea pentru tine valoarea unei revelații.

      Americanul Tim Berners-Lee de la Centrul European de Cercetări Nucleare a dezvoltat în 1990 o rețea menită să faciliteze schimbul mai rapid de informații între cercetători. Dar planul care viza transformarea acesteia într-o bază de date internațională sigură și eficientă a luat o turnură neașteptată. Astăzi, Internetul reprezintă un adevărat habitat pentru aproape 2,5 miliarde de oameni. Întrebările privind evoluția acestuia în următorii ani își găsesc răspunsul la o analiză mai atentă a situației din țara în care au apărut Microsoft, Apple și Google. Studiile arată că, în anul 2013, 75% dintre copiii cu vârste între 0-(!) și 8 ani din Statele Unite aveau acces la Internet de pe un dispozitiv mobil, 63% aveau propriul lor smartphone și 38% dintre cei sub 2 ani foloseau echipamente terminale mobile!

      Internetul a ajuns să nu mai poată fi disociat de activitatea noastră zilnică. Acțiunile noastre nu mai sunt legate doar de realitatea fizică în care trăim. Se orientează din ce în ce mai mult spre spațiul virtual, indiferent că este vorba despre rețele sociale, jocuri online, forumuri, prietenii sau cunoștințe făcute pe cale digitală. Cu cât petrecem mai mult timp conectați la Internet, cu atât mai mult crește influența mediului virtual asupra percepției de sine, vieții personale și profesionale, asupra creșterii copiilor și chiar a situării noastre în ansamblul societății.

      Categoric, pe fondul existenței pe o scenă virtuală s-a format o relație cu totul nouă între noi și propriile noastre acțiuni. În cazul în care trecem încontinuu de la viața reală la spațiul cibernetic și înapoi, percepția iluzorie nu poate fi o simplă excepție. Imaginea de ansamblu intră într-o zonă tulbure. Pentru a evita să cădem prea des în capcanele Internetului, trebuie să devenim conștienți de modul în care se răsfrânge permanenta pendulare între viața reală și habitatul virtual asupra identității, emoțiilor și comportamentului nostru. Bazată pe sute de studii psihologice despre Internet și pe noțiuni fundamentale din domeniul psihologiei, cartea ne învață cum să punem în balanță avantajele și dezavantajele spațiului cibernetic. Autoarea ne ajută să descoperim resorturile care ne afectează rațiunea și emoțiile atunci când suntem online. În același timp, ne prezintă și căile prin care putem deveni internauți competenți.

      Iată o serie dintre problematicile esențiale care fac obiectul acestei cărți:

      • Ce înseamnă pentru noi faptul că abia mai conștientizăm necesitatea unor pauze atunci când suntem online?
      • Cum ne influențează faptul că toată ziua jonglăm practic permanent între diferitele spații ale trăirilor?
      • Mai putem face clar deosebirea între diferitele domenii de activitate din lumea online, respectiv offline?
      • De ce ne este atât de greu să separăm partea intimă de partea publică în rețea?
      • Cum se întâmplă că timpul zboară când suntem online și ritmul Internetului poate deveni într-adevăr un drog?
      • Ne obișnuim oare cu violența și cu moartea, pentru că vedem mereu războaie, conflicte și acte violente pe micile noastre ecrane?
      • Ne poate oare ajuta Internetul atunci când trecem printr-o perioadă de criză în viață?
      • Problemele noastre de comunicare cu alte persoane se rezolvă mai bine online decât față în față?
      • Putem beneficia prin rețea de mai multă recunoaștere a competenței sociale?
      • Ne insuflă rețeaua mai multă siguranță de sine?
      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.
      Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflați mai multe.