'Cartea lui Michael Finkenthal oferă o primă, pătrunzătoare, lectură critică mai amplă a scrierilor suprarealiste ale lui Dolfi Trost, unul dintre membrii Grupului suprarealist român – foarte activ între anii 1940 și 1947 la București –, coautor, alături de Gherasim Luca, al celebrului manifest Dialectique de la dialectique. E o contribuție valoroasă, revelatoare pentru „suprarealismul frenetic” al bucureștenilor angajați într-un îndrăzneț dialog cu mișcarea europeană de avangardă.
Documente inedite rotunjesc profilul unui spirit nonconformist, pe care interpretul său are grijă să-l situeze, atent la nuanțe, în contextul agitat al epocii. O recuperare, așadar, salutară care îmbogățește substanțial imaginea acestei ultime etape a „avangardei istorice” românești.'
Ion Pop
Michael Finkenthal cercetează fenomene complexe în cultură şi în societate, precum şi aspectele multidisciplinare implicate în studiul acestora. De asemenea, este interesat de avangarda literară şi artistică din România, în particular de valul suprarealist de la București care a urmat celui de-Al Doilea Război Mondial (dar nu numai). A scris cărţi şi a publicat eseuri și articole în domeniile menţionate mai sus, precum şi studii despre autori diverşi, printre care Sesto Pals, Cioran, Ionesco, Șestov și Benjamin Fondane. Michael Finkenthal este profesor emerit la Universitatea Ebraică din Ierusalim și, în prezent, asociat (Fellow by courtesy) la Zanvyl Krieger School of Arts and Sciences, Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, în Statele Unite.