Literatura română de după Tudor Arghezi cunoaşte puţine viziuni de o forţă veterotestamentară.
Daniel, al rugăciunii este aruncat în plină criză, pe un itinerar al spaimei şi deznădejdii în faţa morţii, având credinţa ca unică lumină călăuzitoare. (...)
În poezia publicată după 1989, Daniel, al rugăciunii stă alături, ca valoare, de Levantul lui Mircea Cărtărescu, de Arta Popescu a lui Cristian Popescu şi de Ieudul fără ieşire de Ioan Es. Pop.
Mihai Iovănel