Într-o seară de la sfârşitul verii anului 1929, scriitorul şi juristul Jitzhak Josef de Vriendt este împuşcat în Ierusalim. O crimă şocantă şi neaşteptată. Oare ucigaşul vine dinspre familia tânărului arab Saud, pentru de Vriendt mai mult decât un elev?
Sau, nu cumva, el fusese manipulat de cercurile sioniste radicale, tratându-i pe politicienii deschişi către compromisul cu arabii drept trădători ai cauzei naţionale?
Căpitanul Irmin, şeful Serviciului Secret al administraţiei britanice din Palestina, prieten cu de Vriendt şi cunoscător al spiritului său liber, ţine cu tot dinadinsul să-l pedepsească pe ucigaş, oricine ar fi el. Investigaţiile sale îl confruntă cu explozia violentă a rivalităţilor politice şi religioase dintre evreii, arabii şi creştinii trăitori în Palestina, pe fundalul peisajului copleşitor şi al tradiţiei istorice care se întinde pe mai bine de trei mii de ani.
Considerat primul roman istoric despre conflictul din Orientul Mijlociu, De Vriendt se întoarce acasă porneşte de la un eveniment real.
Deopotrivă naraţiune poliţistă, reconstituire documentară şi poveste de dragoste, romanul este scris în maniera iscoditoare, dar nu mai puţin elegantă care l-a consacrat pe Arnold Zweig.
„Romanul despre Palestina al lui Arnold Zweig este o proză realmente captivantă și sclipitoare.” (Frankfurter Rundschau)
„O carte foarte incomodă, iar contradicţiile pe care le scoate la iveală sînt astăzi nu mai puțin actuale.” (Die Zeit)
„Să citeşti cartea lui Arnold Zweig e o idee extraordinară, întrucît constituie o revelaţie literară superb scrisă. Această nouă ediţie vine exact la timp.” (WDR 5)
„Personajul de Vriendt (nume curent în Olanda, ca substantiv comun înseamnă «prieten») a fost conceput de Arnold Zweig pentru a ilustra figura Antagonicului (Gegenspieler), a celui care refuză înregimentarea, care contrariază şi contrazice, care este «altfel», altfel în spirit şi în corporalitate, altfel decât i-o impun legile dictate de însuşi Dumnezeu, legi ce le apără însă cu străşnicie dintr-un impuls al refuzului integrării într-o majoritate afirmativă, căreia îi preferă marginalizarea şi exilul interior.
(Andrei Corbea)