Trăitor în trei țări (România, Canada și, în prezent, Statele Unite ale Americii), Pompilian Tofilescu a debutat la începutul anilor ʼ90, publicând proză scurtă și poezie în câteva dintre revistele vremii. Revine la scris după o pauză de 23 de ani, și publică, în 2019, primul volum de autor, Lupi și mere stricate. În 2021 îi apar un nou volum de proză scurtă, Catedrala lingurilor, și unul de poezie, #57.
În viața profesională, lucrează ca expert tehnic la Ford Motor Company, Dearborn, Michigan și deține 8 brevete de invenție internaționale în domeniul sistemelor și modulelor electronice pentru auto. Genul literar preferat al lui Pompilian Tofilescu este transrealismul, așa cum a fost descris de Rudy Rucker în A Transrealist Manifesto.
Luni plouă cu broaște de ușă și chei ce se potrivesc asimptotic. Marți, conștiința joacă v-ați ascunselea prin creier. Într-o intersecție, realismul social este sabotat de roboți repartizați ca profesori la țară, iar la etaj, inteligența umanității a fost ștearsă de pe placa de memorie. Proza lui Pompilian Tofilescu luptă curajos cu absurdul și ridicolul, mizând pe un fantastic domesticit de umorul tehnic și ironia blândă. -- Maia Levantini
Dacă romanele sunt ale celor care nu pot scrie povestiri, Pompilian Tofilescu scoate dintr-un volum de proză scurtă paisprezece romane. Dimensiunea aparentă a oricăreia dintre lucrări e, oricum, mai mică decât ceea ce înseamnă fiecare în parte. De la o ploaie de broaște – nu ca-n Egiptul biblic, ci broaște-încuietori – într-un oraș fără deschidere și o fisură în asfalt ce ar putea fi doar portalul spre următorul coșmar, până la o intersecție unde niciun drum nu e ceea ce pare, autorul ne poartă prin paisprezece istorii pline de umor, tristețe și mister.
E o plăcere să-l citești pe Pompilian, iar el pare să știe asta prin felul zgârcit în care ne îngăduie să-l citim doar din când în când.
Dacă ați găsit pe net acest titlu ori vă aflați într-o librărie și țineți cartea în mână, nu ezitați, cumpărați-o. Citiți Dintele sau osciorul – ce titlu straniu! Merită, veți vedea. -- Liviu Surugiu