O poveste despre copii și bunici, despre tinerețe și bătrânețe și despre cum trecerea uneori nemiloasă a timpului peste cei dragi nu ne poate împiedica să-i iubim.
E o duminică însorită. Clémentine o petrece la Bunica, alături de părinții săi. Însă fetița se cam plictisește. Cât poți să-i asculți pe Mama și Tata povestind aceleași întâmplări din vacanță? Nici Bunica nu pare prea atentă, e cu gândurile în altă parte și mai are și tot felul de frunze și crenguțe agățate de haine și prin păr. Pe unde-o fi umblat? Prin grădină? Clémentine pornește în explorare și descoperă o poartă către o lume extraordinară. De acum, va împărtăși cu Bunica această minunată descoperire.
E imposibil să nu fii cucerit de fantezia neîngrădită a poveștii, așa cum numai copilăria poate fi: Clémentine și băiețelul din carte zboară în înaltul cerului purtați de aripi făcute din crengi, înoată într-un lac care devine un ocean cu pești și balene, străbat un crâng care se transformă într-o junglă cu tigri și păsări colorate. Și nu poți să nu zâmbești când vezi în casa unei bunici-vulpe fotografii duioase cu nepoți sau poze din tinerețe, de la nuntă. Dar și un tablou cu un iepure (frumos sau delicios?…) — care o fi povestea lui?
„Duminică“ este și o poveste despre copilărie și puterea imaginației. Oare Clémentine, fetița-vulpe, e cea care își imaginează o lume neobișnuită, cea a oamenilor, sau băiețelul care se joacă în grădină e cel care își închipuie un tărâm fantastic în care vulpile se poartă ca noi, au haine, case și merg cu mașina în vizită? Nu știm.
E vorba și despre părinți în această carte al cărei realism psihologic e unul dintre merite. Cei ai lui Clémentine par cicălitori și enervanți. Dar chiar așa o fi? Poate le e greu. Ei știu că Bunica are unele probleme, că bătrânețea vine la pachet cu lucruri cărora uneori e dificil să le faci față. Însă nu cumva sunt încă prea tineri pentru a ști cum să reacționeze și să explice copilului lor ce se întâmplă? Nimeni nu le știe pe toate. O poveste despre bătrânețe de citit împreună cu Clémentine le-ar prinde și lor bine.
Fleur Oury este o tânără autoare din Marsilia, Franța. Foarte atentă la detalii, cu umor și o fină intuiție a psihologiei personajelor, a devenit cunoscută datorită cărților sale de povești pentru copii despre viața lor de zi cu zi. Tehnica pe care o folosește este cea a creioanelor colorate. Tabloul cu iepurele din „Duminică“ este o aluzie amuzantă la o bine-cunoscută pictură de Albrecht Dürer (Der Feldhase, 1502, în prezent la muzeul Albertina, Viena).
