Într-o seară târzie de iarnă, o fetiță și tatăl ei se duc după bufnițe.
Copacii sunt nemișcați ca niște statui uriașe și totul e liniștit ca într-un vis.
"Bu-hu-hu!" strigă tatăl, chemând misterioasa pasăre de noapte.
Dar nu primește răspuns.
Cei doi înaintează fără o vorbă, pentru că atunci când mergi după bufnițe nu ai nevoie de cuvinte. Ai nevoie doar de speranță.
Uneori găsești o bufniță, alteori nu.