„Avem de-a face cu o operă extraordinară: meditaţii profunde cu privire la natura captivităţii şi la suflet, împletite cu banalităţi mistuitoare ale vieţii de zi cu zi, iluminează micile pagini ale documentului. Edward destramă textura blazării şi ne sileşte să discutăm despre imboldul care-l face pe oricare dintre noi să pună tocul pe hârtie. Scurta lui viaţă se înfăţişează pe de-a-ntregul aici, dar cu siguranţă că vocea lui va avea ecou şi în secolele care vor urma.“
Ovidiu Leonte, „A fi sau a nu fi... hamster“ (BookBlog.ro, decembrie 2012)
MIRIAM ELIA şi fratele ei, Ezra Elia, au fost cândva mândrii posesori ai unui hamster neobişnuit de ursuz, pe nume Edward. Hamsterul a murit de ceva timp, dar a lăsat o urmă apăsată în sufletul lor comun, fiindcă a fost singura fiinţă de care cei doi au încercat vreodată să aibă grijă. De la moartea lui Edward, Miriam şi Ezra au devenit peste măsură de egoişti şi de nefericiţi, iar acum duc o viaţă retrasă, a cărei linişte e perturbată doar de stilourile cu care scriu şi desenează.