Eseu despre orbire este un roman cutremurător, o mărturie a neîncrederii autorului în societatea contemporană, incapabilă să‑şi gestioneze şi să‑şi rezolve crizele.
Într‑un oraş anonim, populat de personaje fără nume, izbucneşte o epidemie de orbire. Fără o cauză aparentă, în afară de cea morală, oamenii îşi pierd rând pe rând vederea şi barbaria se instalează. Structurile politice nu pot reacţiona decât prin represiune şi curând apar lagărele. Din motive necunoscute, o singură persoană scapă de flagel – soţia medicului, cum va fi ea numită de‑a lungul romanului, cea care îi va conduce pe oameni spre lumină.