„Estetica” lui Th. Lipps este nu numai cea mai reprezentativă lucrare a autorului ei, ci şi opera-talon a uneia dintre direcţiile principale, definitorii şi profund originale din estetica de la cumpăna veacurilor 19 şi 20: teoria Eintühlung-ului sau, în traducerea ce s-a încetăţenit la noi, teoria empatiei estetice.
Spre deosebire, deci, de orientările speculative, estetica experimentală îşi propunea să se bazeze exclusiv pe observaţie, pe compararea plină de răbdare a numeroase şi variate fapte. Iar dacă vechea estetică metafizică îşi construia teoria „de sus”, dinspre universal spre particular, cea nouă, inaugurată prin „Introducerea în estetică” (1876) a lui Gustav Theodor Fechner, alege calea opusă, construindu-şi edificiul teoretic „de jos”, pornind de la fapte şi ridicîndu-se treptat la generalizări.