Grigore Chiper asigură de ani de zile serviciul critic „de urgență” la revista Contrafort. Adică face cronici de întâmpinare, exegetul asumându-și astfel și riscul, și meritul de a pune printre primii un „diagnostic” rapid și corect opului încă mirosind proaspăt a tuș tipografic. Cititorul nu se va mira deci că aproape toate cronicile incluse în carte, după cum se și menționează la sfârșitul fiecărui articol, sunt publicate, între 1995 și 2018, în Contrafort. Ceea ce înseamnă că autorul nostru e de aproape un sfert de veac cu mâna pe pulsul literaturii, criticul încercând să deslușească sub măștile proteice ale poeților fața lor adevărată, adică cea a poeziei pure.
Se pare că pentru Grigore Chiper spațiul geografic de unde emit creatorii și limitele lor de vârstă nu sunt factori care ar putea să-l intimideze: cronicarul își expune la fel de decis opinia critică despre poemele marelui senior Dorin Tudoran, „regățean” get-beget, cât și despre debutantul de ieri, Virgil Butnaru, descendent din Sângereii Bălților. Iar despre diversitatea valorică, individualitățile artistice precum și despre numărul personajelor pe care exegetul le abordează critic ne putem da lesne seama aruncând o simplă privire asupra sumarului.
Grigore Chiper disociază atent materia cărților aduse sub lentila critică, rezumă clement reuşitele sau respinge ritos, nu fără o anumită vehemență a verdictului (uneori partizanal!), carenţele textului pe care le şi penalizează cu severitate. Pare că arhitectura operei nu are secrete pentru el, cronicarul vizitând expert și descoperind pe rând atât structurile de rezistență, cât și devierile tehnice căzând din ansamblu. Toate acestea cu minimă gesticulație – Grigore Chiper nu are nimic spectacular în demonstrațiile sale – și cu maximă apetență pentru actul critic în sine.