Forța gândirii pozitive este o demonstrație a puterii credinței – un bestseller extraordinar care a ajutat milioane de oameni să dobândească succesul, bucuria de a trăi și încrederea în sine.
Tehnicile prezentate de N.V. Peale – unul dintre cei mai mari oratori creștini ai secolului al XX-lea și teolog de renume mondial, specializat în probleme motivaționale – te vor ajuta să aduci un plus de energie în viața ta și să dobândești impulsul de care ai nevoie pentru a-ți elibera resursele interioare și a-ți îndeplini toate dorințele.
Vei învăța astfel să crezi în tine însuți și în tot ceea ce faci, să devii mai puternic și mai motivat, să obții forţa necesară pentru a-ți atinge obiectivele, să-ți îmbunătățești relațiile de natură personală și profesională și să preiei controlul asupra propriei vieți.
Norman Vincent Peale (1898–1993), autorul a 46 de cărți, a fost un reputat orator specializat în probleme motivaționale, cunoscut în lumea întreagă sub numele de „Predicatorul de milioane“. A fost cel dintâi susținător al teoriei „gândirii pozitive“ și a scris mai multe cărți pe această temă, care au devenit bestselleruri internaționale. Una dintre ele este Forța gândirii pozitive, vândută în peste 20 de milioane de exemplare și tradusă în 41 de limbi.
Activitatea profesională a lui N.V. Peale s‑a întins pe șase decenii, incluzând, fapt fără precedent, o perioadă de cincizeci și doi de ani ca pastor principal al Bisericii Marble Collegiate, din New York. Este fondatorul Institutului pentru Religie și Sănătate, o clinică de psihiatrie care are la bază terapia prin religie, și al revistei Guideposts, care a avut un tiraj de peste patru milioane de exemplare.
Mesajele sale au inspirat mai mult de un milion de cititori ai revistei lunare Plus: The Magazine of Positive Thinking, publicată de Fundația pentru un Trai Creștin și înființată, în 1940, de el și de soția lui, Ruth Stafford Peale. Pentru contribuțiile din domeniul teologiei, Peale a primit, în 1984, de la președintele Ronald Reagan „Medalia Prezidențială a Libertăţii“ (cea mai mare distincție care poate fi acordată unui civil în Statele Unite).