Cartea cuprinde circa 3000 de reflecţii la 300 de subiecte, exprimate de peste 100 de personalităţi din Basarabia, care alcătuiesc un portret comun al culturii basarabene.
Lucrarea este o încercare inedită de a recrea tabloul gândirii din Basarabia în perioada 1940-2012. Cugetările incluse în carte au fost adunate, fărâmă cu fărâmă, de prin tot ce a fost scris sau rostit de peste o sută de personalităţi, maeştri în domeniile lor de activitate: scriitori, ziarişti, pictori, actori, compozitori, interpreţi, savanţi, politicieni.