„Viktor Orbán este altceva decât un banal lider autoritar dintr-o mică țară europeană fără ieșire la mare. Îi urmăresc cariera politică și intelectuală încă din faza terminală a regimului Kádár. Părea să personifice un nou mod de a gândi politicul. Lucrurile au devenit însă tot mai complicate în cele două decenii de putinism și în relație directă cu trumpismul. Viktor Orbán este campionul și favoritul inamicilor societății deschise. Cartea lui Stefano Bottoni luminează resorturile politice și psihologice ale transfigurării premierului maghiar în adversar al valorilor și instituțiilor liberale. Excelent informată și riguros concepută, cartea trebuie citită de toți cei care vor să înțeleagă cum se naște și unde poate duce populismul etnocentric, xenofob, bigot și fascistoid.“
VLADIMIR TISMĂNEANU
Victor Orbán se simte ca acasă în România», avertiza acum câțiva ani Stefano Bottoni. Bestseller absolut, cu peste 15.000 de exemplare vândute în Ungaria, biografia scrisă de Bottoni – unul dintre cei mai buni specialiști în istoria recentă a Europei de Est – apare acum și într-o ediție românească. Dar de ce ne-ar păsa nouă, românilor, de ea și de Ungaria lui Viktor Orbán?
În volum, autorul argumentează convingător faptul că politicianul maghiar are o pregătire și aptitudini remarcabile, dar și o specie de vizionarism invers, care îl fac periculos ca model sau magnet pentru dreapta radicală din întreaga lume – și mai ales pentru țările din Europa de Est, deci e genul care «ne-ar putea da idei» și nouă, dacă nu cumva ne-a dat deja.
Bottoni și-a făcut teza de doctorat la Bologna pe tema Regiunii Autonome Maghiare din România și a urmărit atent descinderile repetate ale lui Orbán la Tușnad, al căror sens îl explică în carte, unde face și o paralelă Orbán–Ceaușescu, articulată și convingătoare inclusiv prin limitele ei. Profitul cărții constă însă mai ales în reflecția pe care aceasta o declanșează la cititor, prin întrebarea implicită: ce rămâne, sau ce urmează, într-un loc – sau o lume? – în care democrația riscă să devină un simplu dat sau un clișeu?
IULIAN COMĂNESCU