Un deal pe care există un cătun. Un cătun din care au dispărut oamenii, iar odată cu el, a dispărut și timpul. Nu însă și amintirile. Pe care le deapănă casele, care părăsesc dealul, pornind în plină iarnă în căutarea celor dispăruți. Goarna lui Tuturuz este povestea acestei călătorii. O poveste alcătuită din multe alte povești, spuse de fotografiile de pe pereții caselor, de obiectele dinăuntrul acestora, de dealul pe care s-a aflat cătunul, de biserica de pe deal, de clopotnița bisericii, de mormintele din cimitir. Acestea din urmă nutresc dorința secretă s-o ia și ele din loc. Pe urmele caselor plecate la drum. Și după viața de care pare să le fie dor. Ce poate fi mai sfâșietor decât să ajungă să-i fie până și morții dor de viață? Mai cu seamă despre asta este vorba în această carte.
„Intens personalizate, casele, biserica, fântâna, şcoala, cimitirul sunt toate lucruri‑fiinţe şi se poartă ca atare: se mişcă, vorbesc, iubesc sau urăsc, se nasc şi mor, iar poezia ce rezultă din interacţiunile lor este de o frumuseţe rară. O poezie pe care o veţi regăsi pe întregul cuprins al cărţii, pompând sânge proaspăt în obiectele şi evenimentele chemate de autor la facerea şi desfacerea lumilor.” Ioan Es. Pop