Limba persană, recreată genial de Sa’di, cum au făcut, la vremea lor, Ferdousi, Omar Khayyām, Moulavi, Hāfez și atâția alții, a modificat până la nerecunoaștere canoanele și cadrele clasice ale poeticii persane, resetându-le și punându-le să lucreze pentru un nou „gust” al scrisului exemplar și aluziv, cu conotații filozofico-morale ascunse.
Chiar și astăzi, Sa’di este recunoscut pentru frumusețea limbii, iar să scrii ca el este, de atâtea secole, un vis intangibil.
Credem că tocmai datorită acestui miracol lingvistic morala propusă de Sa’di a pătruns cu ușurință în mentalul persan, indiferent la paternitatea textelor clasice și instituind vocația unei oralități creatoare de variante, după modelul funcționării folclorice a literaturii.
Așa ne explicăm de ce atâtea sintagme, fragmente de sine stătătoare, replici din „Golestān” au devenit, de-a lungul epocilor istorice, sentințe, aforisme, vorbe de duh, maxime, proverbe reflectând societatea și omul, despre care nu se mai știe dacă numesc fapte și stări gândite și scrise de Sa’di.
În plus, nu trebuie să uităm, ne ajută tot limba scriitorului, că morala propovăduită de Sa’di nu este nicidecum morala unui ascet ori chiar a unui om de știință, etica sa înclină în favoarea socialului, demersul filozofic sau cel voalat mistic trecând în planul îndepărtat, deși semnificativ, al viziunii.