Singularitatea poetei noastre constă în religiozitatea fondului liric, intr-о соmunicare/cuminecare cu Dumnezeu, care e prin ea însăşi limpezire sufle-tească, iluminare a cugetului. Întreaga sa poezie e rostită, astfel, sub formă de rugă, de adresare psalmică, de (con)vorbire cu propria conștiință, curată, pură, în care se răsfränge misterul Celui care nu se vede, dar care trimite, în chip transfigurat, semnele prezenței Sale absolute: „Cine este dincolo de acest aer/ Atât de îngăduitor, läsându-ne să luăm/Ca dintr-o nesfârşită comoară din taina lui. Însă fără să-l vedem?" (Cine este dincolo de acest aeri).
Poeta beneficiază de harul divin nu printr-un extaz mistic provocat într-un mod voit, ci printr-o revelație esențială, căci se simte mereu parcurgând un Drum al Damascului. Ea se supune, senină, firii. orânduirii lucrurilor pure", fiind o poetă a idealității pure care nu apelează la figurare şi transfigurare, ci la mărturisirea simplă, evlavioasă ca într-o nesfârşitā cuminecare, la bunătatea pură, sufletul pur, inimă curată, gandul cel curat, suflarea curată, binele pur, visul curat. Sunt topoii pe care ea îşi structurează poezia în registru litanic, de unde o unitate de ton în tot ce scrie, dar şi o firească instru-mentare monomană. Îndemnurile gnomice, venite şi pe filiera biblică, se înstăpânesc programatic, religiosului asociindu-se constructural ericul.
Acad. M. Cimpoi