Chiar la zi cu realitatea și realitățile e poezia lui Mihai Kantzer, nu doar scoasă parcă direct dintr-o bulă media, ci și înghesuind acolo tot ce-ar putea ține de proiectul nostalgic al „existenței”, cea ajunsă „o formă tot mai desuetă”. Nu realități consistente, de-afară ori dinlăuntru, ci „reality show”-uri conspectează Kantzer, istoria ca „thriller” în episoade înmulțite prin franciză, una în care eroii de pe vremuri primesc, în sfîrșit, nenumărate like-uri. Oricât de directă și brutală ar fi agresiunea cotidiană, ea e doar o secvență din vreun „thriller cu monștri marini”. În acest regim de inconsistență vitală, firește că nu e loc de drame. De aceea Kantzer nu face tapaj de sentimentul vidării existențiale, ci tratează lucrurile cu seninătate ironică. Dar e o ironie în ecuație melancolică, inteligent jucată printre aluzii și notații, cu nostalgia bravată ca nonșalanță. Al. Cistelecan
MIHAI KANTZER (pseudonimul literar al lui Bogdan Popescu), scriitor, studii postuniversitare şi universitare: doctor în filosofie (2007); bursier OSI/FCO Chevening al Universităţii Oxford (2003-2004); bursier ERASMUS al Universităţii „La Sapienza” Roma (1999-2000); bursier TEMPUS al Universităţii din Bologna (1998); studii universitare la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti (1995-1999). Cărţi (de autor şi în colaborare): Qualia şi filosofia conştiinţei (Editura Antet, 2007); Filosofia conştiinţei şi ştiinţele cognitive (împreună cu Angela Botez, Editura Cartea Românească, 2002); A publicat poezie în România literară, Luceafărul, Convorbiri literare, Arca, Viaţa Românească, Ramuri, Contemporanul. Din 2018 este director al Institutului Cultural Român de la Stockholm; în perioada 2013-2018, a condus Centrului Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român.