Un roman satiric de referinta in literatura secolului XX, care ilustreaza cu ironie relatia tensionata dintre stiinta, morala si ideologie. In centrul povestii se afla experimentul profesorului Preobrajenski, care transforma un caine vagabond intr-o fiinta cerebrala, demascand astfel atat hybrisul stiintific, cat si esecul proiectelor utopice de reeducare sociala.
Bulgakov creeaza un text polifonic, unde grotescul si umorul tragic servesc drept instrumente de interogare a naturii umane intr-o societate revolutionara in care conflictul e, de fapt, intre libertatea individuala si vointa colectiva de remodelare a omului.
Mihail Afanasievici Bulgakov s‑a nascut la Kiev in 1891, ca fiu al unui profesor de dogmatica de la Academia kieveana de Teologie. A absolvit Facultatea de Medicina a Universitatii din Kiev si a profesat ca doctor vreme de patru ani. In 1921, s-a stabilit la Moscova si s-a dedicat exclusiv literaturii si publicisticii. Contestat de aparatul politico‑literar sovietic, a publicat antum doar „Diavoliada“, „Ouale fatale“ si „Garda alba“. Postum, romanele sale (cu precadere „Maestrul si Margarita“, tiparit abia in 1967, la 27 de ani dupa moartea sa, si „Inima de caine“), au beneficiat de o receptare elogioasa, fiind traduse in mai toate limbile.