„Robert Șerban, poet revendicat de generația milenaristă a liricii autohtone, deși, mai degrabă, produs al anilor ’90, își dovedește pe deplin maturitatea, adăugând cu fiecare volum publicat substanță și emoție într-o paradigmă poetică tot mai concentrată și mai verosimilă.
Poemul și poetul – mărci înregistrate Robert Șerban – compun o ecuație lirică în echilibru stabil, cu variabile și invariabile șarmante, vitale, spectaculos și suav revigorante, articulând, pare-se, o poveste fără sfârșit.”
(Ioana Cistelecan)
