Prezenta istorie literară răstoarnă imaginea curentă, probează că la 1800 s-a scris literatură de nota 10 în limba română nefrancizată încă, prin Alexandru Beldiman, Ion Deleanu, Alexandru Văcărescu și al ”patrulea picior al mesei”, Samuil Micu, egali autorilor pe care istoria literară tradițională și școala îi promovează pe locul 1.
Anii de dinainte de 1800 (în principal deceniul 10 al secolului 18) și imediat după aceea nu s-au bucurat de mari aprecieri estetice în istoriile literare, ba dimpotrivă, din cauza a cinci lucruri: 1. lipsa edițiilor edificatoare, interpretative, nerealizate nici după două sute de ani, 2. datorită dezvoltării fulminante a literaturii noastre cu o sută de fețe începând cu 1829, dezvoltare care a perturbat atenția de la ce s-a întâmplat în literatură înainte de 1829, 3. urmare a franțuzirii limbii și a cacofoniei importate de la Paris, care au făcut ca limba română să se îndepărteze de standardele de dinainte de 1829, fixate mai ales în literatura religioasă, 4. dar și prin dezinteresul pentru segmentul de timp obiect al acestei lucrări, 5. ori chiar a carenței de gust/tiraniei educației poetice a unora dintre autorii de istorii literare.
Ediția lui Florea Fugariu din 1969 a ”Țiganiadei”, ediția lui Mircea Popa: Samuil Micu, ”Opera poetică”, 2016, edițiile soților Popa din Vasile Aron, la care adaug ediția mea Alexandru Văcărescu, 2015, care modifică imaginea poetului și care nădăjduiesc că va modifica cu timpul percepția istoricilor literari, constituie pași înainte.
Dan Grădinaru este prozator și istoric literar, absolvent al Facultăților de litere și drept, doctor în litere, membru al Uniunii Scriitorilor din România.