Timpul ca „orizont posibil al oricărei înțelegeri a ființei“ nu e doar timpul pe care îl cunoaștem din activitățile curente și pe care îl măsurăm, îl pierdem sau, uneori, îl câștigăm. Este, de astă dată, mult mai mult, este „termenul secund“ prin care ajungem la înțelegerea lui „a fi“. Lucrarea de față descrie parcursul ulterior al lui Heidegger după publicarea, în 1927, a lucrării Ființă și timp. Ea înfățișează o experiență a gândirii din care nu lipsesc peripețiile.
Când, în momente de pesimism, sunt înclinat să cred ca „nimic nu s-a schimbat“ prin locurile noastre, lectura thrillerului heideggerian al lui Cătălin Cioabă îmi este suficientă ca să-mi recâștig încrederea în timpul pe care îl trăim. (GABRIEL LIICEANU)