Această carte prezintă cunoștințele științifice de care dispunem cu privire la importanța jocului în dezvoltarea copilului, subliniază necesitatea ca persoanele adulte să îl stimuleze la școală, în familie și în spațiile de agrement. În plus, oferă informații despre jocuri psihomotrice, intelectuale, cooperative, creative, afective... Idei și repere practice pentru încurajarea dezvoltării personalității copilului.
Obiectivul principal al acestei lucrări este evidențierea faptului că jocul are conexiuni profunde cu dezvoltarea umană pe alte planuri, dincolo de cel ludic, cum ar fi creativitatea, rezolvarea de probleme, învățarea rolurilor sociale și exprimarea și gestionarea emoțiilor.