Pe când lumea încă evaluează consecinţele celui de-Al Doilea Război Mondial şi Cortina de Fier coboară, viaţa lui Roland Baines, în vârstă de unsprezece ani, e dată peste cap. Departe de casă şi de dragostea protectoare a mamei, abandonat într-o şcoală cu internat neobişnuită, vulnerabilitatea lui o atrage pe profesoara sa de pian, Miriam Cornell, lăsând cicatrici, precum şi amintirea unei iubiri care nu se va estompa niciodată. Peste ani, când soţia lui dispare, lăsându-l singur să-şi crească fiul încă bebeluş, Roland se vede obligat să-şi înfrunte existenţa neliniştită.
În timp ce norul radioactiv de la Cernobîl se răspândeşte peste întreaga Europă, Roland începe să caute răspunsuri – o căutare ce va sonda istoria familiei şi care va dura tot restul vieţii sale. Călătoria lui pune întrebări cruciale pentru noi toţi. Ne putem controla cursul vieţii fără a le face rău altora? Cum ne modelează existenţa şi amintirile evenimentele globale aflate dincolo de controlul nostru? Şi ce putem învăţa cu adevărat din traumele trecutului? Amplă, fascinantă şi profund umană, Lecţii este cronica epocii noastre – o meditaţie remarcabilă despre istorie şi umanitate prin prisma vieţii unui singur om.
„McEwan revine cu cea mai bună carte a sa de la Ispăşire încoace.” (Publishers Weekely)
„Un tur de forţă... O viaţă individuală proiectată pe fundalul evenimentelor globale.” (The Sunday Times)
„Un roman strălucit, superb scris, despre vieţile imperfect trăite.” (Vogue)
„O întreagă viaţă dezordonată între coperţile unei singure cărţi: un festin literar.” (The Spectator)
„Un povestitor magistral.” (Elif Shafak)