Eroi de neuitat și secrete greu de ascuns
Întâmplările pline de suspans din Hoții de fum continuă într-un tur de forță în cel de-al doilea volum al trilogiei semnate de Sally Green.
Cei cinci eroi - prinţesa Catherine, Ambrose, March, Edyon şi Tash - coboară în misterioasa lume a demonilor, un univers complet diferit de ceea ce cutezau ei să-și imagineze, iar cursul evenimentelor se schimbă dramatic.
După ce trece prin încercări aproape neverosimile, prinţesa Catherine reuşeşte să-i aducă laolaltă pe toți cei care, unindu-şi forţele, l-ar putea înfrânge pe oribilul rege Aloysius. Şi numai de victoria lor depinde, în definitiv, salvarea tuturor.
„Fanii primei cărți a seriei vor fi încântați de această poveste." Kirkus Reviews