Așa cum stările noastre sînt schimbătoare, tot așa și rugăciunea pe care o facem se schimbă odată cu noi. Acest lucru este ilustrat cu prisosință în Psaltirea Prorocului David, care înfățișează toate trăirile omenești, de la deznădejde la luminare și extaz. Astfel, putem spune cu încredințare că nu există sfînt care să nu fi fost bîntuit de deznădejde și nu este vreun deznădăjduit care să cheme numele lui Dumnezeu, și Dumnezeu să nu‑l audă.
De ce ne rugăm? Ne rugăm pentru că nu putem altfel. Orice stare și orice trăire pot fi prilejuri de rugăciune. Ne rugăm atunci cînd ne simțim neputincioși, ne rugăm atunci cînd am avut o izbîndă, ne rugăm atunci cînd nu știm ce alegere să facem.
Rugăciunea este alinarea tuturor durerilor, plinirea neputințelor, tămăduirea despărțirilor, învierea morților, vederea celor viitoare, ștergerea celor trecute, revărsarea dragostei, surparea depărtărilor, iertarea greșelilor, stingerea regretelor, bucuria înfierii, pregustarea Împărăției, prietenia sfinților, descoperirea tainelor, cunoștința Scripturilor, strălucirea Dumnezeirii în inimă și în tot trupul, tăcerea de dinaintea Judecătorului, liniștea iertării.