Album dedicat iei autentice românești și celor care doresc să coasă propria lor ie.
Această carte este o incursiune în istorie, etnografie și creație, redată într-un mod accesibil și elocvent, pe baza cămășilor cusute recent în ”Clubul MăiestrIA în acțiune”, care este un grup de femei pasionate de ie, creat în 2018 în Chișinău.
Cartea cuprinde peste 400 de fotografii cu detalii de pe cămașile cusute în zilele noastre, dar și colecții de costume populare cu o vechime de peste o sută de ani, fotografiate în diverse anturaje și locații din lumea întreagă.
Unicitatea acestei cărți constă în libertatea cu care ia a fost scoasă din combinațiile sale specifice muzeelor și arătată așa cum o putem purta astăzi, pentru a o transmite generațiilor viitoare. Dincolo de toate, este un ghid practic care descifrează semnificația ornamentelor, descrie cu ilustrații grăitoare tehnicile de cusut arhaice și te învață cum se coase corect și responsabil o ie autentică, dar și o cămașă bărbătească. De asemenea cartea oferă informații prețioase legate de diferențele dintre o cămașă autentică și una de artizanat, tipurile de cămăși după zonele etnografice, precum și sfaturi utile cum să păstrezi și să ai grijă de costumele de colecție.
Cartea începe cu viața și activitatea unui șir de personalități marcante din cultura românească, care au promovat și purtat ia cu demnitate în diverse perioade istoriece și se încheie cu un glosar de cuvinte vechi, în care sunt explicați termenii din domeniul costumul popular românesc.
”MăiestrIA- povestea cusută a iei” poate fi un cadou minunat pentru oricine ține la rădăcinile sale și dorește să se poată inspira de la tradiția predecesorilor, dar și pentru cine vrea să descopere ce înseamnă cu adevărat o ie autentică românească li care este rostul și semnificația ei.