Maitreyi se imbina pe doua planuri, aproape fuzionate: al luciditatii masculine si al evocarii de poetica naratiune a unui senzualism de magie erotica. Modern prin cea dintai inclinatie, dovedind o neliniste intelectuala si un dubiu nervos de om al veacului – dl Mircea Eliade se abandoneaza unei instinctive si patetice simplitati in crearea mitului erotic nascut din pasiunea eroinei. In centrul romanului este fara indoiala figura imateriala si totusi de o prezenta carnala atat de vie a Maitreyiei.
Sufeream cumplit. Sufeream cu atat mai mult cu cat intelegeam ca, odata cu Maitreyi, pierdusem India intreaga. Tot ce mi se intamplase pornise din dorinta mea de a ma identifica cu India, de a deveni cu adevarat „indian“. Dupa ce citisem scrisoarea lui Dasgupta, stiam ca nu voi fi iertat asa de curand. Aceasta Indie, pe care incepusem s-o cunosc, la care visasem si pe care atata o iubisem, imi era definitiv interzisa. Nu voi putea niciodata dobandi o identitate indiana. Speranta noastra, a mea si a lui Maitreyi, ca ne-am fi putut casatori, se urzise dintr-o iluzie. Invatasem destula filozofie indiana ca sa stiu cat e de greu sa te eliberezi de iluzii, sa te trezesti din vis. In putinele clipe de completa luciditate, imi dadeam foarte bine seama ca fusesem fermecat de propriile mele naluciri. Ma lasasem legat si fermecat de miraje si nu aveam altceva de facut decat sa sfasii panza tesuta de māyā si sa redevin liber, senin, invulnerabil. Mircea Eliade, Memorii 1907-1960